money.ro
Piețe financiaremoney.ro

PNL prezintă luni moţiunea de cenzură pe tema impozitului forfetar şi a OUG privind deconcentratele

Publicat la 10.05.2009, 15:04:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PNL prezintă luni moţiunea de cenzură pe tema impozitului forfetar şi a OUG privind deconcentratele

Liberalii critică în primul rând introducerea impozitului minim, despre care spun că  "loveşte mai ales în micii întreprinzători, anihilează toate teoriile guvernului Boc privind grija faţă de cei săraci. "Practic va pune în pericol jumatate din veniturile bugetului general consolidat al statului, pentru că îi va afecta în principal pe contribuabilii de bună credinţă care reprezintă peste 90% din cei 600.000 contribuabili mici (...) Ce-ar fi să dăm o lege prin care să vă obligăm şi pe dumneavoastră, guvernanţii, să veniţi cu bani de-acasă dacă bugetul se încheie cu deficit?", se arată în textul moţiunii "Marea păcăleală PDL-PSD" .

"Da, veţi spune, dar acum e criză şi în România. De acord. Şi ce-i de făcut? Ne-aţi anunţat acum cinci luni că faceţi o mare coaliţie, mare, mare de tot pentru a salva România de criză. Care este bilanţul acestor luni de guvernare ? O criză în faţa căreia se vede limpede că nu aveţi niciun fel de răspuns", este acuzaţia pe care o aduc liberalii coaliţiei de guvernare.

Semnatarii moţiunii de cenzură susţin că Guvernul Boc a creat confuzie, prin măsurile anunţate de-a lungul celor cinci luni de guvernare, printre funcţionarii publici, profesori şi medici, oameni de afaceri şi pensionari. "Drepturile de autor ba se impozitează, ba nu se impozitează. Cumulul pensiei cu salariul a trecut printr-o adevărată odisee, încheindu-se cu o formulă care discriminează persoanele cu grad ridicat de pregătire. Salariile ba au îngheţat, ba s-au dezgheţat, ba s-au indexat, ba nu s-au mai indexat. Punctul de pensie a devenit virgulă(...)", este scris în textul moţiunii.

Totodată, în document se arată că prin OUG privind serviciile deconcentrate "se anulează întregul proces de reformă pe care l-a făcut România, începând cu 1999, în privinţa modernizării administraţiei, a constituirii corpului funcţionarilor publici, a depolitizării corpului funcţionarilor şi a administraţiei publice". "De fapt, prin acest act normativ nu se prevede altceva decât politizarea tuturor serviciilor deconcentra", arată documentul.

Nici rectificarea bugetară nu este apreciată de opoziţie, liberalii susţinând că Guvernul a tăiat sume de peste 800 de milioane de lei de la nivelul unităţilor descentralizate, respectiv de la comune, oraşe, municipii, structuri aflate deja în lipsă de fonduri. Totodată, se critică şi direcţionarea cu "dărnicie" de fonduri Ministerului Turismului şi Ministerului Comunicaţiilor - "clientele politice ale PDL", bugetele acestor ministere fiind de "peste 10-12 ori mai mari faţă de bugetele alocate acestor ministere în anii anteriori".

Iniţiatorii moţiunii mai descriu în acest text situaţia în care se află populaţia României în contextul crizei economice. "Românii retrăiesc experienţa tristă a anilor 1990:  nesiguranţa zilei de mâine, spaima de sărăcie, de statul atotputernic şi lacom. Guvernarea de stânga a coaliţiei PDL-PSD, populistă şi demagogică, a dat, în numai patru luni, măsura incompetenţei şi a relei-credinţe care caracterizează cele două partide-surori. PDL şi PSD au dovedit că interesul lor pentru revigorarea economiei româneşti, prin stimularea muncii şi a creativităţii românilor, este egal cu zero", mai arată moţiunea.

"România este în criză economică, dar actualul Guvern PSD-PDL este un factor de agravare a crizei. Motiv pentru care, ca o primă măsură eficientă de luptă împotriva crizei economice, propunem demiterea actualului Guvern", este fraza finală a moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi care este susţinută, prin semnături, de UDMR.

Moţiunea de cenzură, care va fi prezentată luni în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând a fi dezbătută şi supusă votului miercuri, este semnată de 124 de parlamentari PNL şi UDMR.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite