"Categoric, situaţia aceasta (amânarea deciziei privind constituţionalitatea concediului de zece zile fără plată n.r.) pune presiune pe cheltuielile cu personalul. Pe parcursul următoarelor zile, vom analiza punct cu punct, pentru a vedea unde găsim resurse pentru a compensa", a afirmat Gheorghe Pogea, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, CE şi Băncii Mondiale de la Ministerul Finanţelor.
"Decizia noastră este să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar", a adăugat ministrul.
Guvernul a luat în calcul, la a doua rectificare bugetară din acest an, scăderea cheltuielilor de personal cu peste 1,6 miliarde lei în urma aplicării măsurii de trimitere a bugetarilor în zece zile de concediu fără plată până la finalul acestui an. Măsura este, însă, blocată de o sesizare la Curtea Constituţională, care a anunţat miercuri că amână decizia până în 9 decembrie.
Pogea a afirmat, mai devreme, că nu mai este timp pentru aplicarea măsurii, chiar dacă decizia Curţii Constituţionale ar fi favorabilă.
Totodată, ministrul a explicat, miercuri seară, că nu intenţionează să solicite o decalare a termenelor stabilite pentru obiectivele de reformă structurală, respectiv legea unitară a salarizării, cea a pensiilor şi legea responsabilităţii fiscale.
"Legea unitară a salarizării este trimisă, cea a responsabilităţii fiscale este finalizată. FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială vor veni cu experţi şi ne vom consulta pentru o lege bună", a mai spus Pogea.
Pogea: Guvernul a decis să se încadreze în ţinta de deficit şi nu va cere FMI amânarea termenelor
Publicat la 28.10.2009, 20:09:39
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
Start-Up Nation revine: 17.600 de tineri pot intra în cursa pentru 250.000 de lei

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
