money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Poliţia finlandeză a finalizat ancheta la faţa locului privind deteriorarea unei conducte de gaze către Estonia, pe sub Marea Baltică

Publicat la 20.10.2023, 02:05:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Poliţia finlandeză a finalizat ancheta la faţa locului privind deteriorarea unei conducte de gaze către Estonia, pe sub Marea Baltică

Conducta Balticconnector, care leagă Finlanda şi Estonia, s-a rupt la începutul acestei luni în ceea ce autorităţile au spus că ar fi fost un act deliberat de sabotaj, întrerupând fluxul de gaze între cele două ţări cel puţin până în aprilie.

Poliţia a declarat într-un comunicat că probele colectate la faţa locului, în cooperare cu forţele armate şi paza de coastă din Finlanda, vor fi acum analizate.

”Deşi investigaţia de la faţa locului cu privire la deteriorarea gazoductului a fost finalizată, investigaţiile şi prezenţa autorităţilor continuă în zonă”, a declarat Biroul Naţional de Investigaţii finlandez.

Ulterior, zona din jurul pagubei va fi examinată pe larg, au adăugat ei.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite