Polițiștii recunosc: NU au experiență suficientă!
Publicat la 02.09.2017, 04:52:06
„Marea majoritate a poliţiştilor bucureşteni sunt tineri. În şcoală au deprins aceste tehnici, numai că teoria este teorie, când te loveşti de o anumită situaţie în practică e posibil să nu aplici tocmai exact ceea ce ai învăţat”, spune Marius Voicu, comisar şef Poliţia Capitalei.
Cu alte cuvinte, oficialii poliţiei recunosc că agenţii nu au suficientă experienţă pentru a gestiona corect situaţiile limită, iar asta se vede chiar şi în imaginile surprinse la un exerciţiu tactic.
„Dacă nu suntem puşi foarte des în astfel de situaţii ne pierdem din îndemânare sau nu mai avem acceaşi încredere în noi”, spune Preda Corina, agent Brigada Rutieră.
Poliţiştii ajung deseori faţă în faţă cu şoferi beţi şi violenţi. Acum, învaţă de la colegii lor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale ce au de făcut în situaţii limită.
Imaginile controversate, în care doi poliţişti de la rutieră au târât pe trotuar un medic care a refuzat să se legitimeze, au ridicat multe semne de întrebare referitoare la procedurile poliţiştilor.
„Procedurile sunt bune, într-adevăr poate ar mai trebui puţin schimbate, dar exerciţiul ne lipseşte”, spune Claudiu Manole, agent Brigada Rutieră.
Cei mai experimentaţi poliţişti se plâng, însă, că le lipseşte şi autoritatea.
„În America, Belgia, Franţa, unde vrei dvs, când un poliţist strigă „armă, toată lumea culcat”, toată lumea se culcă la sol şi rămâne doar infractrorul. La noi, când facem acest lucru, toată lumea ridică capul, „ia, unde? unde e arma, ce marcă e”, afirmă Emil Cucos, Serviciul de Acţiuni Speciale.
Exerciţiile tactice au început în luna iunie, iar până acum aproape 700 de poliţişti din Bucureşti au participat la ele. Toţi agenţii din ţară, care muncesc în stradă, vor fi instruiţi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
