Când a apărut cazul său, autorităţile au spus că există informaţia că poliţistul de frontieră ar fi fost în două cluburi înainte de a fi diagnosticat şi că s-ar putea alege cu plângere penală dacă a ascuns adevărul.
"N-o să vorbesc despre ce a apărut prin presă, pentru că mi-am spus punctul de vedere şi cum au stat lucrurile. Singurul lucru pe care vă rog, pe voi toţi care citiţi aceste rânduri, este să gândiţi. Să gândiţi, să daţi dovadă de solidaritate, de toleranţă, de empatie şi de înţelegere pentru toţi semenii noştri.
"Mă aflu internat într-o boxă 2x2"
"Lucrul cel mai greu suportabil, pe lângă virusul în sine, necunoscut pentru mulţi, şi ce poate aduce cu el, este izolarea. Mă aflu internat într-o boxă de 2x2, izolat de tot ce înseamnă viaţă, aer, apă curentă, familie, prieteni, oameni, natură, igienă minimă, doar cu un telefon. Prin intermediul lui VĂ ROG DIN SUFLET, să staţi acasă ! Sper din tot sufletul să înving acest virus cu pozitivitate, cu tratament, cu un psihic puternic şi cu tot ce înseamnă fiinţa mea şi ajutorul vostru. Dar pe voi, toţi, vă rog, STAŢI ACASĂ ! Ascultaţi şi urmaţi regulile impuse în aceste momente dificile, pentru că sunt în sprijinul nostru, al tuturor.
Nu e vacanţă; este o perioadă de stat în casă, lângă familie, cu gândul că trecem printr-un moment greu. Haideţi să sprijinim autorităţile şi sistemul medical şi să #stamacasa pentru 14 zile. Eu nu mai pot să fac asta, deşi mi-aş dori din tot sufletul, dar voi, cei sănătoşi, ce scuză plauzibilă aveţi ? #eusunt32 #stamacasa #măcarAcum #respectămRegulile P.S. Zâmbetul n-o să mi-l învingă nici măcar virusul ăsta infect P.S 2. Fiţi mai buni...nu doare... Vă rog, distribuiţi public !", a scris poliţistul de frontieră.



