"Atingerea obiectivelor tratatului de la Maastricht va crea un moment potrivit pentru decizia legată de aderarea la zona euro", a declarat Skrzypek, citat de BBJ.
"Trebuie ţinut minte că această decizie nu va fi decât un prim pas", a adăugat acesta.
"Apoi va trebui să intrăm în mecanismul european al ratei de schimb (ERM2), pentru o perioadă de aproximativ doi ani, lucru care va da naştere unor mari provocări pentru stabilitatea monedei noastre, ducând la multe probleme, precum cele pe care le putem observa momentan în Slovacia", a afirmat preşedintele băncii centrale.
Responsabilul polonez a precizat apoi că dacă se iau în considerare aceste probleme, cea mai apropiată dată pentru aderarea la zona euro poate fi anul 2012, relatează BBJ.
Primul ministru adjuct al Poloniei, Zyta Gilowska, care este şi ministru de finanţe, a declarat miercuri că Polonia va reuşi să îndeplinească criteriile stabilite prin tratatul de la Maastricht în anul 2009, urmând apoi a anunţa disponibilitatea statului polonez de a negocia adoptarea monedei unice europene, informează BBJ.
Sursa: NewsIn


