money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Polonia, Cehia, Slovenia şi Ungaria au avut emisiuni de eurobond-uri în 2009 (VIDEO)

Publicat la 19.08.2009, 10:56:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Polonia, Cehia, Slovenia şi Ungaria au avut emisiuni de eurobond-uri în 2009 (VIDEO)
Oficiali din ministerul polonez de Finanţe au declarat că ar mai putea vinde obligaţiuni în euro în acest an, deoarece există o cerere ridicată pentru eurobond-urile Poloniei. România va ieşi şi ea cu eurobond-uri în această toamnă, însă la spartul târgului, după ce foarte multe ţări din regiune au avut deja emisiuni.

Interesul mare pentru eurobond-urile Poloniei ar putea aduce ţara din nou pe pieţele internaţionale. Un director din cadrul Ministerului de Finanţe de la Varşovia a declarat, pentru un cotidian local, că este o cerere mare din partea investitorilor pentru obligaţiunile poloneze. El a menţionat totuşi că nu există nici un fel de garanţie că această cerere se va menţine în următoarele luni şi deci a ezitat să spună foarte clar dacă POlonia va vinde sau nu din nou eurobond-uri. Polonia a avut o emisiune de succes la începutul anului, când a vândut eurobond-uri de 1,75 miliarde de euro, scadente la cinci ani, cu o rată a cuponului de 5,87% pe an.

Polonia a mai împrumutat 3,5 miliarde de dolari în vara aceasta de pe pieţele internaţionale, iar pentru aceste obligaţiuni plăteşte 6,37% pe an. Şi Cehia a reuşit în primăvară să vândă obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro, scadente la cinci ani şi jumătate, pentru care a plăteşte un cupon de 4,5%. Iniţial, emisiunea trebuia să fie în valoare de un miliard, dar a fost suplimentată din cauza cererii mari. Şi Slovenia a reuşit o emisiune de succes.

Ultima ţară care a reuşit să vândă obligaţiuni a fost Ungaria, a cărei ofertă a fost suprasubscrisă de trei ori. Vecinii noştri au reuşit să vândă eurobond-uri de un miliard de dolari, la o rată de 6,79% pe an. România plănuieşte să împrumute 500 de milioane de euro de pe pieţele internaţionale în această toamnă.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite