Poşta Română va primi 1,03% comision pentru plata pensiilor
Publicat la 19.12.2007, 16:29:01
În bugetul asigurărilor sociale pe 2008, ministrul Muncii, Paul Păcuraru a propus acordarea către Poşta Română a unui comision de 0,7% pentru plata pensiilor, adică un procentaj substanţial mai redus ca în anul anterior. Reducerea comisionului a fost o măsură luată de minister pentru că pensiile au crescut, iar acest lucru ar fi determinat şi scumpirea serviciilor Poştei Române.
Deputatul independent Olguţa Cocrea, care este de altfel şi preşedintele sindicatului "Poşta Română" din judeţul Bacău, a propus în comisiile de buget păstrarea comisionului la 1,3%, însă amendamentul său a fost respins. În plen, majoritatea parlamentarilor s-au arătat de acord cu propunerea deputatei, iar deputatul PSD Constantin Niţă a propus o soluţie de compromis, adică un procent de 1,03- care a fost susţinut şi de ministrul Muncii, Paul Păcuraru.
Pe de altă parte, ministrul Muncii a arătat, de la tribună, că 1,03% este comisionul maxim acceptat de Guvern, ţinând cont de faptul că sumele ce au mers în acest an către Poştă au crescut de trei ori doar datorită faptului că pensiile au crescut. Păcuraru le-a explicat aleşilor că un comision de 1% acordat Poştei înseamnă în termeni reali alocarea de la bugetul de stat a nu mai puţin de 97 milioane euro.
De asemenea, din partea PD-L Gheorghe Barbu şi din partea PRM Gheorghe Funar au anunţat că susţin acest comision. Întrebat de Funar dacă se urmăreşte privatizarea Poştei, ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a spus că se va pregăti pentru anul viitor o strategie de restructurare a instituţiei.
La vot, parlamentarii au acceptat varianta lui Niţă, cu care s-a arătat de acord şi ministerul şi iniţiatoarea amendamentului iniţial.
Aproximativ 100 de sindicalişti de la Poşta Română au pichetat, marţi, Palatul Parlamentului, continuând şi miercuri protestele pentru majorarea comisionului. Acest comision a fost micşorat de ministrul Păcuraru la jumătatea acestui an, de la 1,3% la 0,7% din cauza măririi pensiilor.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, şi cel al Finanţelor, Varujan Vosganian, au promis sindicaliştilor din Poştă că vor susţine majorarea prin legea bugetului a comisionului pentru plata pensiilor prin poştă de la 0,7% la 1% sau 1,1%, a declarat, miercuri, preşedintele sindicatelor din Poştă, Matei Brătianu. Sindicaliştii au împărţit parlamentarilor 300 de scrisori prin care le cereau să susţină majorarea comisionului pentru plata pensiei prin poştă de la 0,7% la 1,3%.
În altă ordine de idei, la începutul dezbaterii bugetului asigurărilor sociale, democrat-liberalul Gheorghe Barbu a criticat proiectul ca fiind nerealist, însă a spus că grupul parlamentar din care face parte îl va vota pentru a nu afecta plata pensiilor în luna ianuarie 2008.
La ora transmiterii acestei ştiri, dezbaterile la bugetul asigurărilor sociale tocmai s-a încheiat, votul final va avea loc joi, ca şi pentru proiectul bugetului de stat.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
