Partidul pentru Dreptate si Dezvoltare (AKP), aflat la putere de cativa ani, a incercat o relaxare a acestei politici. Anul trecut, cand AKP a incercat sa propuna un candidat controversat la presedintia tarii (intre altele, pentru ca sotia sa poarta valul islamic), circa un milion de turci au demonstrat impotriva sa. Armata a emis un comunicat in care ameninta voalat ca ar putea interveni din nou in politica. Jucand indraznet, premierul Erdogan a convocat alegeri anticipate, pe care le-a castigat.In Turcia, avem de o parte o coalitie fortata intre un public occidentalizat si secular si un establishment nationalist, militar si la fel de secularist. De cealalta parte, se afla un partid popular, cu origini islamiste si pro-european. Dupa victoria in alegeri a AKP, se parea ca lucrurile s-au calmat. Dar procurorul general a inaintat recent la Curtea Constitutionala un dosar prin care se cere interzicerea AKP si exluderea din viata politica pentru cinci ani a 70 de politicieni de varf, printre care presedintele tarii si premierul. Cu totii sunt acuzati de atacarea baselor seculare ale republicii turce. Curtea Constitutionala a acceptat cazul si urmeaza judecata. In acest nou scandal, Occidentul pare mai degraba de partea AKP. Parlamentul European a adoptat un raport in care se deplange pasul inapoi pentru democratizarea tarii. Un think-tank influent si prestigios pe problemele regiunii a intocmit un raport in care numeste miscarea procurorului general o “lovitura de stat judiciara” si sfatuieste AKP sa purceada la o rapida schimbare a Constitutiei.
Este o dilema serioasa. Pe de o parte, o forta politica care castiga alegeri nu poate fi tinuta pe margine intr-o democratie care se vrea serioasa. Insa, pe de alta parte, o alunecare spre islamism ar pune in pericol drepturile individuale. Interventia procurorului general nu poate fi echivalata cu loviturile de stat prin care armata turca intervenea in trecut. Se poate argumenta ca si democratii solide folosesc instrumente judiciare pentru a interzice anumite tendinte politice. E drept ca AKP nu a facut, deocamdata, decat sa permita valul islamic in universitati. Dar nimeni nu poate garanta ca se va opri dupa acest prim pas. Problema de fond ramane: poate fi salvata o democratie de ea insasi? Si, mai ales, va mai fi o democratie?
