Povestea Orex, ceasul emblematic românesc care a pierdut în tribunal lupta cu Rolex
România comunistă avea ambiții mari, chiar și în lumea orologeriei. Iar unul dintre cele mai notabile exemple a fost brandul de ceasuri Orex. Produse în cadrul fabricii Mecanică Fină din cartierul Obor, București, ceasurile Orex erau mândria industriei românești. Inițial au fost asamblate din mecanisme rusești, ulterior japoneze (cele electronice), dar cu componente făcute la noi, precum coroana și carcasa. Orex a devenit rapid un ”gadget” în acei ani. Era mai scump decât unul din celebrele ceasuri electronice cu ”7 melodii” care se vindeau pe sub mână.
După 1989, producția Orex s-a redus considerabil. Însă desele promisiuni de relansare au atras atenția gigantului Rolex. În 2012, elvețienii a dat în judecată fabrica Mecanică Fină, proprietarul mărcii Orex, pentru similitudinea denumirii. După ani de lupte în instanță, gigantul elvețian a câștigat procesul definitiv, obligând Mecanică Fină să renunțe la marca Orex. Care oricum, nu se mai producea ceasuri de mulți ani.
Povestea procesului intentant de gigantul elvețian Rolex
Începând cu anul 1979 Fabrica Mecanică Fină a fost singurul producător român de ceasuri de mână. Orex, Cromef, Clasic au fost câteva din denumirile comerciale ce au prezentat ceasurile ce aveau mecanisme importante din Rusia, China, Republica Democrată Germană ori Japonia. Dintre toate modelele Orex a avut cel mai mare succes. A devenit un proiect de mândrie națională în industria orologieră. Conform site-urilor de specialitate, denumirea
ar fi fost inspirată din expresia ”Ora Exactă”. Primele 50.000 de ceasuri au fost în magazine din 1985. Conform presei vremii, se intenționa ca piața să primească un milion de ceasuri într-un cincinal. După ’89 odată cu scăderea vânzărilor dramatică, s-a încercat resuscitarea fabricii importând mecanisme japoneze (Citizen). După 1990 societatea Mecanică Fină a fost privatizată, acționarul principal devenind un cetățean italian.
Povestea Orex, ceasul emblematic românesc
Orex, ceasul emblematic românesc. Destinate atât bărbaților, cât și femeilor, aceste ceasuri erau cunoscute pentru rezistența lor. Sunt modele care funcționează și astăzi, la zeci de ani de la producție. Estimările privind numărul de ceasuri Orex fabricate variază, dar se crede că s-au produs jumătate de milion de exemplare. Această realizare a fost una impresionantă pentru o țară aflată în plin comunism, când accesul la bunuri occidentale era limitat. Ceasurile Orex au devenit o parte integrantă a vieții românilor în socialism.
Decăderea post-revoluționară. După '90 ceasurile s-au fabricat cu mecanisme japoneze
Povestea Orex, ceasul emblematic românesc! Căderea comunismului în 1989 a adus schimbări majore pentru brandul Orex. Odată cu deschiderea granițelor, piața românească a fost invadată de produse străine. Iar românii, avizi de noutăți, au început să își piardă interesul pentru ceasurile autohtone.






