money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Praktiker România va mai deschide anul acesta magazine la Timişoara şi Iaşi

Publicat la 05.11.2007, 11:05:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Praktiker România va mai deschide anul acesta magazine la Timişoara şi Iaşi
Noua unitate de la Timişoara, a doua deţinută de companie în acest oraş, va fi inaugurată vineri, 9 noiembrie. Pentru magazinul din Iaşi, deschiderea este programată să aibă loc în luna decembrie. „Odată cu deschiderile de la Timişoara şi Iaşi, atingem două din liniile noastre strategice de dezvoltare: consolidarea prezenţei Praktiker în oraşele mari din ţară şi extinderea reţelei în regiunea Moldovei”, a declarat directorul general Praktiker România, Guenter Vosskaemper.

Investiţia Praktiker România în cele două proiecte este de aproximativ 16 milioane euro, sumă ce ridică la peste 160 milioane euro valoarea investiţiilor realizate de companie de la începutul activităţii sale. Magazinul de la Timişoara va adăuga 8.200 de mp la suprafaţa de vânzare totală a reţelei, iar cel din Iaşi aproximativ 7.800 mp. Ambele sunt organizate după acelaşi format ca celelalte unităţi Praktiker din ţară. Odată cu noile deschideri, suprafaţa de vânzare totală a reţelei va trece de 120.000 mp.

În anul 2007, Praktiker a mai deschis două magazine, la Galaţi şi la Târgovişte. Praktiker România a înregistrat în primele nouă luni ale anului vânzări de aproape 182 milioane euro, în creştere cu 71,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Compania deţine în prezent o reţea de 18 magazine, din care trei în Bucureşti şi 15 în alte oraşe importante din ţară. Cea mai recentă deschidere din România a fost cea a magazinului de la Târgovişte, la începutul lunii septembrie.   

Vânzările nete ale grupului pe plan mondial au crescut în trimestrul al treilea cu 27,1%, ajungând la aproape 1.03 miliarde euro. La nivel de nouă luni, Praktiker a raportat vânzări de 3.04 miliarde euro, mai mari cu 25,6% faţă de anul trecut.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite