Fortis, banca spaniolă Santander şi grupul britanic Royal Bank of Scotland s-au implicat, în aprilie 2007, în cea mai importantă achiziţie din sectorul bancar. Cu câteva luni înainte de declanşarea crizei creditelor, consorţiul a cumpărat ABN Amro pentru 71 de miliarde de euro.

Fortis, a cărui contribuţie a fost de 24 de miliarde de euro, a achiziţionat reţeaua de unităţi din Olanda, divizia de administrare de capital şi băncile de investiţii ale ABN Amro.

La scurt timp, acţiunile băncii s-au ieftinit semnificativ, aducând Fortis la o valoare de mai puţin de 13 miliarde de euro. Anchetatorii vor acum să arate dacă a fost sau nu vorba despre o gestionare proastă din partea conducerii Fortis.