Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că liderii coaliției de guvernare au discutat ca eventuala suprataxare a veniturilor bugetarilor care depășesc salariul președintelui să fie făcută cu 16%.

remierul a dat asigurări că ”nu se discută despre impozit progresiv”.

Despre discuţiile privind introducerea unui impozit între 15 şi 20%, premierul a spus: ”Este vorba de un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificate în ceea ce priveşte depăşirea salariilor la stat peste cel al preşedintelui. În acest moment, aşa cum am discutat, doar la stat. (..) Procentul de 16% fost discutat pentru că acesta funcţionează şi impozitul pe legea finanţelor”. Întrebat despre riscul ca o astfel de măsură să fie neconstituţională, şeful Executivului a precizat că ”orice măsură pe care o vor lua trebuie să aibă şi susţinere juridică”.

”Motiv pentru care, cei care vin şi propun un astfel de demers trebuie să vină cu toate elementele”, a spus el.

”Nu este absolut nimic bătut în cuie”, a mai spus premierul, adăugând că urmează să vadă care sunt datele şi în funcţie de acestea să se ia decizia.