Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a prezentat explicații în coaliție în ce privește atitudinea liderilor UDMR care au aplaudat discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad, unde premierul maghiar a făcut declarații rasiste, și a spus că explicațiile permit menținerea stabilității politice și a coaliției.
”A fost un angajament al nostru să-i solicităm președintelui UDMR explicații. Explicațile au curpins trei punctul. Unu că nu a participat la accea activitate. Doi că nu poate fi învinuit pentru ce a au spus alții. Trei, că a fost vorba de comentarii de nunanță pe care dumnealui le va explica personal. Din discuțiile avute a reieșit foarte clar că nici dumnealui nici UDMR nu se îndepărtează de valorile democratice euroatlantice. Este o explicație care ne permite să menținem stabilitatea politică și continuarea coaliției. Eu v-am comunicat ce s-a discutat la coaliție, au fost răspunsurile prezentate la coaliție”.
Alte declarații relevante pe teme politice:
- PNL este un partid care asigură autonomia funcționării și deciziei la nivel de filială. Fiecare are drept de a lua decizii pentru a gestiona situația politică pe plan local. Ce s-a petrecut la Satu Mare a fost o decizie a filialei PNL Satu Mare, care nu are nici un impact asupra stabilității coaliției, urmând să identificăm care sunt problemele ca să intervenim de la nivel central și să rezolvăm problema acolo. E clar că în mai multe filiale există dispute politice în coaliție, și este o chestiune de timp de când s-a format coaliția. Ce doresc să se înțeleagă este ca tot ce am reușit până în acest moment are ca fundament stabilitatea politică. Nu cred că poate cineva să-și permită să destabilizeze o coaliție care funcționează, are rezultate. Dar problema de la nivelul filalei Satu Mare va fi rezolvată local.
- În acest moment, rotația la funcția de premier se va produce la 25 mai așa cum am stabilit. Ceea ce a apărut ca opinii a fost doar o opinie. Noi discutăm cu realitatea faptelor. În realitate așa urmează să se întâmple.
- Remanierea este un atribut al premierului și ea va fi făcută în funcție de rezultatele și activitatea fiecărui ministru în parte.
- După 9 luni de guvernare să avem certitudinea că reușim să identificăm toate problemele cu care se confruntă autoritățile locale și să putem să facem în așa fel încât să coordonăm activitățile de la nivel local cu cele de la nivel central.
- Toate aceste activități politice sunt destinate să avem setat cadrul general pentru deciziile care le vom lua la nivelul PNL, propunerile cu care vom merge în coaliție și desigur deciziile pe care le vom pune în aplicare la nivelul Guvernului.
- Este absolut necesar ca astfel de activități să poată să identifice care sunt problemele și așteptările reale ale cetățenilor, la nivelul autorităților locale, la nivelul filialelor. Să avem o dezbatere deschisă și să ne stabilim liniile de efort astfel încât cu partenerii din coaliție să asigurăm stabilitatea politică, protejarea cetățenilor, a locurilor de muncă. Să asigurăm acel cadru de stabilitate care să încurajeze investitorii să continue să creadă în potențialul economic al țării noastre, să asigurăm o creștere economică.
Context




