"Ni s-a spus că această măsură va fi examinată", a declarat Trichet în cadrul unei conferinţe de presă ce a urmat discuţiilor de două zile din Beijing, pe marginea comerţului şi a ratelor de schimb. BCE şi banca centrală a Chinei vor pune bazele unui grup de examinare a problemelor valutare, care au devenit o sursă de neînţelegeri între China şi Uniunea Europeană.
Autorităţile europene sunt îngrijorate de deprecierea constantă a yuanului în faţa euro, care accentuează dezechilibrele la nivel mondial şi susţin introducerea politicii protecţioniste în UE. "Trebuie să corectăm acest evident dezechilibru", a declarat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, în cadrul unei conferinţe de presă. Uniunea Europeană a adoptat o poziţie mai fermă faţă de China, în ceea ce priveşte comerţul şi cursul valutar, după ce a realizat că măsurile diplomatice nu duc la rezultate destul de rapide. Oficialii europeni au purtat discuţii cu guvernatorul băncii centrale a Chinei, Zhou Xiaochuan şi cu primul ministru Wen Jiabao, pentru a-şi face cunoscută opinia că moneda chineză trebuie să se aprecieze mult mai rapid.
Trichet a spus că Uniunea Europeană apreciază strategia Beijingului de a folosi consumul intern pentru accelerarea creşterii economice. "Considerăm că o parte a orientării generale ar fi accelerarea aprecierii monedei chineze, în special în faţa euro", a mai spus Trichet, adăugând că "acest lucru ar fi benefic atât pentru China, cât şi pentru prosperitatea mondială". Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia, consideră, de asemenea, că autorităţile de la Beijing trebuie să facă yuanul mai flexibil. China nu trebuie să se concentreze numai pe relaţia dintre yuan şi dolar, a spus acesta. "China s-a angajat să analizeze aceste divergenţe ale cursului valutar", a adăugat Almunia.
Uniunea Europeană estimează că deficitul comercial cu China se va adânci în acest an până aproape de 30%, la 170 miliarde euro. Cele 13 state ale zonei euro au anunţat că deficitul comercial cu China s-a accentuat cu 25% în primele opt luni ale anului 2007, până la 70 miliarde euro.
Sursa: NewsIn
Preşedintele BCE a anunţat că statul chinez ar putea lua măsuri de întărire a yuanului
Publicat la 28.11.2007, 11:13:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
