,,Suntem într-o perioadă cum nu am mai întâlnit în ultimii 10 ani, o perioadă efervescentă, o perioadă extrem de bună, ceea ce dovedeşte că suntem pe un drum bun. Dacă cineva mi-ar fi spus la începutul anului 2012 că undeva prin vara lui 2014 vom avea în câteva săptămâni tranzacţii de o jumătate de miliard de euro, i-aş fi spus - Ce vis frumos! Trăim acest vis în momentul de faţă. Ne dorim să realizăm mult mai mult”, a afirmat preşedintele BVB.
Anghel a arătat că proiectul strategic al BVB este avansarea de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă.
,,Este un proiect pe mai mulţi ani, nu trebuie să avem aşteptări. Durează, trebuie să fim constanţi în ceea ce facem. Suntem pe un drum foarte bun, acest lucru se va răsfrânge într-un preţ probabil mult mai mare al acţiunilor. Toţi acţionarii care deţin acţiuni listate la BVB vor beneficia de pe urma acestui proiect strategic, un proiect pe termen lung. Avem sprijin la cel mai înalt nivel - premier, guvernatorul BNR, ASF”, a spus preşedintele Bursei.
El a menţionat exemplul burselor din Qatar şi Emiratele Arabe Unite, care au dobândit anul trecut statutul de pieţe emergente şi care au beneficiat de creşteri între 50% şi 200% ale preţului acţiunilor incluse în indicii principali ale acestor pieţe, în timp ce rulajul a crescut între 4 şi 10 ori.



