„Un grup de experţi ai Băncii Mondiale, împreună cu experţi de la noi, lucrează la introducerea după 1 iulie a unui sistem de coplată. Ministrul Sănătăţii s-a angajat ca până la 1 iulie să definească condiţiile în care aceasta să fie introdusă, iar de la 1 septembrie să devină operaţională”, a declarat Irinel Popescu.
El a adăugat că sistemul de coplată este necesar din două motive: aduce bani la buget şi îi determină pe oameni să meargă mai puţin la medic. „Acolo unde funcţionează sistemele de coplată, ele sunt, în primul rând, o manieră de disciplinare a populaţiei şi a presiunii pe care o exercită asupra sistemului, în sensul unor consultaţii care nu sunt întotdeauna justificate. Şi atunci minimul de coplată îi readuce pe oameni la nişte condiţii rezonabile, a numărului de internări care la noi este puţin cam mare. Coplata scade cazurile nejustificate şi reţetele în plus şi internările. Viziunea este că nu plecăm de la un pachet bazal peste care vine încă o coplată, ci apare în anumite sectoare ale asistenţei medicale care are dublu scop: de finanţare şi scădere a presiunii nu întotdeauna justificată pe sistem”, a afirmat şeful CNAS.
Popescu a susţinut că, la un mod extrem de optimist, sistemul de coplată ar aduce un miliard de euro. „În opinia mea, coplata nu va aduce acea finanţare de care sistemul are nevoie sau mai bine zis nu va satisface în întregime necesităţile de cofinanţare a sistemului şi în niciun caz nu va aduce finanţarea de la 3,2% la 8% cât e media europeană, dar va aduce un surplus de finanţare pentru zonele prioritare. Estimările actuale sunt către un miliard de euro care ar însemna mult, dar cred că sunt eu optimist”, a spus Popescu.
Preşedintele CNAS mai consideră că „procentul de 2,7 % din PIB, cât colectează CNAS plus 0,5 % din PIB cât are Ministerul Sănătăţii ca buget pentru asistenţă medicală înseamnă puţin. "Atunci ne-am pus şi noi problema cum reuşim să suplimentăm această sumă”, a adpugat el.


