Preţul aurului a scăzut la 663,50 dolari/uncie
Publicat la 02.04.2007, 13:53:32
Preţul aurului s-a redus, luni, după ce a pierdut câştigurile de peste noapte, deoarece ieftinirea petrolului a diminuat atractivitatea metalului galben ca factor de protecţie împotriva inflaţiei, relatează Reuters.
Dealerii şi analiştii din piaţă spun că unii dintre investitori au preferat să îşi marcheze profitul, deoarece aurul nu a reuşit să depăşească nivelele tehnice principale în ultimele şedinţe de tranzacţionare.
"Cumpărătorii posibili pândesc, deoarece preţul aurului nu creşte peste 670 dolari/uncie. Probabil că nu se va întâmpla nimic important înaintea vacanţei de Paşte. Momentan piaţa va stagna într-un culoar îngust", a spus unul dintre analiştii de la divizia pentru metale preţioase a grupului financiar MKS Finance, Frederic Panizzutti, citat de Reuters.
"Cred că dolarul va influenţa cel mai mult cursul aurului în următoarele zile, iar tensiunile geopolitice susţin preţul ridicat al aurului", a adăugat Panizzutti.
Cotaţia aurului a alunecat la nivelul de 663,50/664,00 dolari/uncie, după ce în şedinţa bursieră din Asia a urcat până la 665,80 dolari/uncie. Cotaţia aurului de la închiderea şedinţei de tranzacţionare de la sfârşitul săptămânii trecute a urcat până la 667,90 dolari/uncie, pe piaţa new-yorkeză, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu şi a slăbirii dolarului.
Preţul argintului a scăzut la 13,35/13,38 dolari/uncie, faţă de cea de 13,38/13,41 dolari/uncie, la închiderea şedinţei bursiere de săptămâna trecută de la New York. Preţul platinei a pierdut un dolar, până la cotaţia de 1.240/1.243 dolari/uncie. Paladiul a stagnat la cotaţia de 352/355 dolari/uncie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
