“Piata continua castigurile pe care le-am inregistrat saptamana trecuta. Majorarile preturilor metalelor sprijina aprecierile titlurilor companiilor miniere, ajutate si de povestea despre M&A dintre Rio Tinto si BHP Billiton”, a declarat, pentru Reuters, analistul pe piete de capital europene al bancii germane Commerzbank.
Titlurile companiilor petroliere au fost vedetele zilei. La ora 16.21, actiunile grupului petrolier Total au avansat cu peste 2%, fiind devansate de actiunile EDF, care urcau cu 2,6%. La Bursa de Valori din Londra, actiunile BP si Royal Dutch Shell au crescut, la aceeasi ora, cu 1,3%, respectiv circa 2%, in timp ce in regiune, singura companie petroliera ale carei titluri urcau cu 1,5% era Unipetrol, companie ceha controlata de grupul polonez PKN Orlen. Actiunile grupului petrolier austriac OMV au scazut cu 0,7%, la ora 16.30, in timp ce titlurile tintei sale de preluare, compania ungara MOL, coborau la Budapesta cu circa 3,7%.
Investitorii de pe pietele de capital europene au apreciat si companiile de utilitati. Actiunile Suez avansau cu circa 2%, la ora 16.34, pe bursa franceza, in timp ce titlurile companiilor germane RWE si E.ON au crescut cu circa 2,4% fiecare. In acelasi timp, actiunile grupului energetic CEZ au urcat la Praga cu doar 0,4%. Cel mai mare avans dintre indicii europeni, de 1,2%, il inregistra indicele elvetian SMI, pe fondul aprecierii actiunilor companiei farmaceutice Novartis cu circa 3,9%. Indicele francez CAC 40 si BEL 20, indicele care monitorizeaza evolutia celor mai atractive 20 de blue-chipsuri belgiene, au crescut, fiecare, cu 0,6%. Indicele FTSE 100 urca la Londra cu 0,5%, la ora 16.41, in timp ce pe bursa germana, DAX avansa cu doar 0,4%.
Castigurile au fost diminuate de deprecierea titlurilor financiare, pe fondul ingrijorarilor privind masurile bancilor centrale in lupta cu inflatia in crestere, pe fondul incetinirii cresterii economiei globale. Titlurile bancii franceze Societe Generale au scazut cu 2,2%, la ora 16.46, in timp ce pe bursa belgiana, actiunile Fortis au coborat cu peste 1%.




