Pretul petrolului creste pe fondul frigului din SUA si a tensiunilor legate de Iran
Publicat la 29.01.2007, 12:32:54
Preţul petrolului a crescut, luni, înspre 56 dolari/baril, pe fondul unui val de frig în Statele Unite ale Americii, cea mai mare piaţă energetică din lume, şi a semnalelor contradictorii legate de actvitatea nucleară a Iranului, relatează Reuters.
Petrolul brut tranzacţionat pe piaţa americană a câştigat 16 cenţi, la cotaţia de 55,58 dolari/baril, până la 11:35, ora României, extinzând câştigul de 2% de la sfârşitul săptămânii trecute. Petrolul Brent a crescut cu 19 cenţi, la valoarea de 55,48 dolari.
'Este posibil ca preţul petrolului să crească şi mai mult, deoarece prognozele arată creşterea cererii de combustibil termic pe piaţa americană', a spus Dariusz Kowalczyk, strateg şef pentru investiţii la SJ Seymour Group.
'Şi veştile legate de progresul cercetării nucleare în Iran a speriat puţin piaţa', a mai spus Kowalczyk.
Un parlamentar iranian a spus, la sfârşitul săptămânii trecute, că în Iran a început instalarea a încă 3.000 de dispozitive pentru îmbogăţirea uraniului, activitatea prin care se fac bombe atomice. Declaraţia a fost dezminţită de un oficial nuclear iranian.
Semnalele contradictorii au trezit îngrijorări legate de posibila înrăutăţire a tensiunilor între Statele Unite ale Americii şi Iran, al patrulea producător de petrol al lumii, fapt care ar putea conduce la o creştere a preţurilor petrolului asemănătoare celei din iulie 2006, când acesta a atins nivelul de 78,40 dolari/baril.
Kowalczyk a spus că şi ştirile de la Forumul Economic Mondial ţinut la Davos, în Elveţia, care a descris un tablou optimist pentru economia Chinei şi o progonză de creştere economică peste aşteptări a SUA în 2007 sunt elemente care susţin majorarea preţurilor petrolului.
Analiştii au spus că violenţele în creştere din Nigeria au accentuat îngrijorările legate de o eventuală reducere a producţiei în această ţară, unde un val de atacuri au forţat închiderea a 20% din capacitatea totală de producţie a ţării.
Preţurile petrolului continuă să fie mai mici cu 9%, luna aceasta, dar eşecul pieţei de a scădea săptămâna trecută sub pragul de 50 dolari/baril a condus la o nouă majorare a preţurilor.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a spus că va aştepta o evaluare a impactului reducerii acutale a producţiei zilnice de petrol, înainte de a cere o nouă scădere a plafonului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
