Primavara si vara secetoase ale acestui an, care au compromis o mare parte din recolte, la care se adauga cresterea cererii tarilor in curs de dezvoltare, unde boomul demografic a determinat o redimensionare pozitiva a populatiei si, nu in ultimul rand, scoaterea din circuitul “alimentar” a unor suprafete destinate culturilor de baza ale industriei biocombustibililor au determinat urcarea pretului graului, ca de altfel si a altor produse, precum cacaua si cafeaua.
La Bursa Graului de la Chicago, care ofera pretul de referinta la nivel international, un busel( 35,23 kg - n.r.) a ajuns la valoarea record de 7,54 dolari (5,52 euro) saptamana trecuta, dupa ce Canada, al doilea producator mondial, a anuntat ca recolta din 2007 ar putea sa fie cu 20% mai mica decat cea din anul precedent. In Europa, pretul graului aproape s-a dublat, sarind cu nervozitate de la 130 de euro per tona la 237 de euro per tona.
Cum pretul mediu al unei baguette in boulangeriile franceze variaza undeva intre 75 si 95 de eurocenti, anuntata scumpire cu cinci eurocenti a produsului va reprezenta o majorare cu 5-7%. “Doi eurocenti vor reprezenta cresterea pretului la faina, iar ceilalti trei eurocenti, pe cea a salariului minim”, explica Jacques Mabille, presedintele asociatiei brutarilor francezi. Produsele fainoase sunt foarte importante pentru dieta zilnica a francezilor care, potrivit statisticilor, le consuma in diferite forme - baguettes, croissants, brioches - cel putin de trei ori pe zi. Importanta painii pentru francezi a devenit anecdotica inca de acum 200 de ani, cand se pare ca ar fi determinat izbucnirea unei revolutii si decapitarea unei regine care a facut gafa de a le recomanda inlocuirea acesteia cu... cozonac.
De altfel, Franta si-a liberalizat pretul graului abia in 1978. Pretul graului nu va determina, mai mult ca sigur, o noua revolutie in Franta, dar ar putea tulbura mult apele in fosta Uniune Sovietica. Cele mai mari state din acest spatiu - Rusia, Ucraina si Kazahstan - au lansat ideea crearii unui cartel al marilor producatori de grau, o idee pe care o doresc sprijinita si de Statele Unite, Uniunea Europeana, Canada si Argentina.


