Preţul roamingului va fi negociat între eurodeputaţi şi statele UE
Publicat la 21.04.2007, 09:19:27
Reforma privind reducerea preţului apelurilor telefonice mobile în străinătate va fi , potrivit AFP, miezul intenselor negocieri dintre eurodeputaţi şi statele membre în următoarele două săptămâni.
În întâlnirile pregătitoare care au avut loc în această săptămână, cei 27 şi-au redus exigenţele în ceea ce-i priveşte pe operatorii de telefonie mobilă, a declarat o sursă europeană pentru AFP.
Iniţial, statele membre conveniseră pentru un plafon de 52 de eurocenţi fără TVA pe minut pentru apelurile iniţiate şi de 25 de eurocenţi pe minut pentru cele primite, dar vineri ele au indicat că preţurile vor fi de 60, respectiv 30 de eurocenţi.
În schimb, Parlamentul a anunţat deja că ar vrea ca plafoanele să fie mult mai mici, pentru a reduce sumele de pe facturile utilizatorilor. Săptămâna trecută, comisia pentru industrie a Parlamentului European a votat cu o largă majoritate (45 de voturi din 49) ca preţurile apelurilor să fie de 40 şi respectiv 15 eurocenţi, chiar mai scăzute decât cele propuse de Comisia Europeană (44, respectiv 15 eurocenţi).
Europarlamentarul grec Katarina Batzeli a propus în comisie amendamente privind exceptarea României şi Bulgariei de la plafonarea tarifelor de roaming, dar ele au fost respinse.
Votul Parlamentului European ar trebui să aibă loc în 10 mai, în timp ce statele membre trebuie să se pronunţe până la începutul lunii iunie, pentru ca europenii care vor pleca în vacanţe să poată beneficia de tarifele reduse încă din această vară.
Reforma privind preţul roamingului este deja în discuţie de 10 ani, dar de-abia în urmă cu un an comisarul pentru comunicare, Viviane Reding, a trecut la acţiuni concrete şi a propus o reglementare care viza separarea în două tarife pentru apelurile primite pe telefoanele mobile în străinătate.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
