Preţurile apartamentelor din Bucureşti au scăzut considerabil
Publicat la 12.11.2008, 13:59:47
De la începutul lui 2008, preţurile apartamentelor bucureştene au ajuns la cote comparabile cu cele de anul trecut, iar ritmul lor de scădere este direct proporţional cu cel în care au crescut în perioada 2006-2007. Criteriul dominant al variaţiei preţurilor rămâne însă locaţia, urmată de dotări şi îmbunătăţiri. Totuşi faţă de anul trecut, în octombrie preţurile caselor au scăzut şi cu câteva zeci de mii de euro. O garsonieră confort I, spre exemplu, a ajuns şi la 60.000 de euro, cu circa 20.000 mai ieftină decât în 2007.
Mai accesibile sunt şi celelalte tipuri de locuinţe. Pentru un apartament de 2 camere se cere acum undeva la 80.000 de euro, iar pentru unul de 3, 90.000. În cartierele de la periferia Capitalei, apartamentele de 4 camere au ajuns până la nivelul de 110.000 de euro.
La fel ca şi în lunile precedente şi în octombrie numărul ofertelor rezidenţiale s-a menţinut pe un trend ascendent. Dacă în urmă cu un an în piaţă existau mai puţin de 1.000 de oferte, în 2008 volumul lor a crescut cu peste 20%. Potrivit anunţuriparticulari.ro preţurile s-ar putea corecta şi mai mult pe măsură ce o serie de proiecte noi vor fi finalizate.
În opinia raportorilor imobiliari, devalorizarea constantă a proprietăţilor este o consecinţă directă a crizei economice, dar şi a condiţiilor dure de creditare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
