Efectele crizei financiare internaţionale se resimt şi asupra pieţei rezidenţiale din Bucureşti, preţurile locuinţelor din sectorul 1 scăzând cu 13% în luna septembrie faţă de august după două creşteri consecutive, arată cea mai recentă analiză a Colliers asupra pieţei imobiliare.
Potrivit Colliers, luna septembrie a adus o scădere a BREI (Bucharest Real Estate Index) de 3% la nivel global, în timp ce BREI-Vechi (indicele apartamentelor vechi) a înregistrat o scădere cu 5% faţă de luna precedentă, iar BREI-Nou (indicele apartamentelor noi) s-a menţinut stabil.
"Faţă de cele trei luni de vară, care au consemnat vânzări scăzute, luna septembrie a fost marcată totuşi de o creştere a interesului cumpărătorilor, aflaţi şi sub presiunea introducerii noilor norme BNR. Totuşi, nesiguranţa manifestată în sistemul bancar local şi internaţional la care s-a adăugat instabilitatea pieţelor bursiere au împiedicat mulţi cumpărători de apartamente să finalizeze tranzacţiile", au declarat reprezentanţii Colliers.
Sursa: NewsIn
Preţurile locuinţelor din sectorul 1 au scăzut cu 13% în luna septembrie faţă de august- Colliers
Publicat la 15.10.2008, 14:10:43
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
