Popularitatea extraordinară de care se bucură terminalele mobile - precum smartphone-urile şi tabletele -accesibilitatea tehnologiei şi adoptarea sistemului de cloud computing sunt, conform PwC,  tendinţele globale care vor obliga companiile de software să-şi regândească modelele de business, acestea trebuind să se concentreze mai mult pe schimbarea nevoilor  şi comportamentului de consum al clienţilor lor.

 

Vinovată de schimbarea comportamentului consumatorilor în ceea ce priveşte achiziţia şi utilizarea software-ului este creşterea rapidă a utilizării terminalelor mobile, din cauza căreia clienţii percep din ce în ce mai mult software-ul drept o soluţie pentru problemele lor mai degrabă decât un simplu produs.

 

 

Atât design-ul cât şi  canalele de distribuţie folosite pentru software şi datele economice ale licenţierii software-ului vor fi afectate direct de această schimbare a comportamentului de consum, afectând astfel întreaga  piaţă globală de software, care atinge de 250 de miliarde de dolari anual.

 

Raportul Global Software leaders key players & market trends, subliniază tendinţele majore care influenţează companiile de software şi cuprinde opiniile şi impresiile managerilor de top din domeniu cu privire la direcţia de dezvoltare a industriei şi provocările viitoare. Un capitol separat este dedicat segmentului de software pentru jocuri.

 

Vezi care este topul celor mai mari producători globali de software şi care sunt perspectivele pieţei autohtone de IT în contextul global.