money.ro
🔔 Alerte
EuropaCristina Popovici

PRIMA persoană pusă sub acuzare în Irlanda pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie. Este UN ROMÂN!

Publicat la 16.04.2020, 08:27:24

Distribuie:WhatsAppFacebookX
PRIMA persoană pusă sub acuzare în Irlanda pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie. Este UN ROMÂN!
Urmărește money.ro pe Google News

 

 

Românul Denis Constantin, care trăieşte la Shinguan, Mile House Road în Enniscorthy, este prima persoană pusă sub acuzare în Irlanda pentru nerespectarea noilor legi, care au intrat în vigoare luna trecută.

 

Românul a fost prins în weekendul cu Paştele catolic, de două ori, încălcând regulile: se afla nejustificat la mai bine de doi kilometri de reşedinţă.

 

Prima dată a fost oprit de poliţie vinerea trecută, iar a doua oară săptămâna aceasta, luni. În plus, a fost acuzat că era la volan fără să aibă carnet de conducere şi nici asigurare.

 

Tânărul nu a obiectat faţă de aceste acuzaţii, iar judecătorul a refuzat eliberarea lui pe cauţiune. Marţea viitoare va fi audiat din nou.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite