Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care și-a anunțat recent intenția de a candida la alegerile prezidențiale, a reacționat la afirmațiile președintei USR, Elena Lasconi, care l-a comparat cu fostul candidat independent Călin Georgescu.

Nicușor Dan a subliniat gravitatea situației prin care trece șara, evitând să intre într-o polemică directă.

„Eu cred că România trece printr-o situație complicată, de criză, eu cred că acum două luni România a fost foarte aproape de dezastru și cred că noi, clasa politică, trebuie să ne păstrăm la înălțimea acestei situații extraordinare prin care România trece. Ăsta este comentariul pe care am să îl fac”, a declarat Nicușor Dan sâmbătă.

Evitarea polemicilor

Întrebat dacă se aștepta la un atac din partea Elenei Lasconi, primarul Capitalei a fost rezervat: „Nu vreau să intru într-o polemică”.

De asemenea, a fost solicitat să comenteze reacțiile din cadrul USR, unde mai multe voci au declarat că opinia Elenei Lasconi nu reflectă poziția oficială a partidului. Când a fost întrebat dacă acest incident indică o ruptură internă în USR sau posibile presiuni asupra Elenei Lasconi pentru a se retrage din cursa prezidențială, Nicușor Dan a evitat să ofere un comentariu direct:

„Asta este o discuție internă în USR cu care nu vreau să interferez. Tot ce vreau să spun este că acest partid m-a susținut de două ori pentru alegerile la Primăria Capitalei - în 2020 și în 2024 - că am avut o relație foarte bună cu consilierii generali în mandatul trecut și sper să o am și în mandatul care urmează”, a adăugat edilul.

Atacul Elenei Lasconi

Elena Lasconi a criticat public decizia lui Nicușor Dan de a candida la alegerile prezidențiale, afirmând că acesta creează „mirajul unui independent care vrea să ne salveze”, asemănându-l cu Călin Georgescu.

„Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul, și mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze. Încă o dată, nu știu la ce anume s-a gândit atunci când a decis să candideze la prezidențiale”, a declarat președinta USR la Digi24.

Susținerea lui Nicușor Dan din interiorul USR

Declarațiile Elenei Lasconi au generat reacții puternice în cadrul USR, unele voci din partid distanțându-se de poziția acesteia. Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, a prezentat scuze în numele colegilor care nu împărtășesc viziunea Elenei Lasconi, subliniind că declarațiile acesteia nu reflectă poziția oficială a partidului.

Această dispută vine într-un moment sensibil pentru USR, care se confruntă cu provocări interne și cu necesitatea unei strategii coerente în perspectiva alegerilor prezidențiale. Rămâne de văzut dacă aceste tensiuni vor afecta unitatea partidului sau dacă USR va reuși să gestioneze divergențele într-un mod care să nu pericliteze șansele formațiunii în cursa electorală.