Constănţenii nemulţumiţi de măsurile luate de primarul Vergil Chiţac, şi-au arătat nemulţumirile cu prilejul Zilei Naţionale a României.
Edilul a ținut un discurs depre proiectele sale, scrie Adevărul. „Onoraţi invitaţi, parteneri, camarazi, cetăţeni. Am deosebita plăcere de a celebra la Constanţa Ziua Naţională a României. Oriunde în ţară, în cadrul acestei ceremonii, ne aducem aminte de sacrificiile camarazilor, la ceea ce putem facem noi ca să ducem mai departe sacrificiile părinţilor noştri care au luptat. Sunt mândru că am onoarea să conduc acest oraş cu cinste şi curaj şi de a moderniza acest oraş. Am demarat deja primele proiecte pentru dezvoltarea oraşului“, a transmis primarul celor prezenţi. El a continuat să-şi susţină discursul în huiduielile publicului: „Reabilităm parcurile, marile bulevarde, vom avea două spitale, vom reabilita Spitalul de Boli Infecţioase. Este în construcţie Sala Polivalentă, vom construi o Sală Polivalentă, vom construi un stadion nou sunt semne credibile ale schimbării oraşului, schimbare care va continua şi va deveni tot mai coerentă“, le-a transmis edilul celor prezenţi. Drept răspuns, mulţi din cei prezenţi la ceremonie l-au huiduit. Ceremonia de la Constanţa a avut loc la Monumentului Eroilor din Războiul de Independenţă, din parcul Casei de Cultură.Primar, huiduit de Ziua Națională. Edilul a ținut un discurs despre proiectele administrației sale VIDEO
Publicat la 01.12.2021, 13:52:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Vrei să fii șef la Casa de Asigurări de Sănătate? Ai cam 20 de șanse să prinzi postul

Actualitate
Ce înseamnă tichetele de masă și cât valorează în 2026

Actualitate
Cât costă serviciile de vidanjare-desfundare DINSTEF în București și de ce diferă prețurile?

Actualitate
Blackout în Promenada Mall, în mijlocul zilei -VIDEO! Pană uriașă de curent în Capitală! Magazinele au fost închise de frica întunericului și a hoților

Actualitate
