Primarii de sector nu sunt foarte interesaţi de consolidarea clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic. Dovadă stă faptul că la întâlnirea de luni, convocată de ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, nu au luat parte decât primarul sectorului 2, Niculai Onţanu şi prefectul Capitalei, Mioara Mantale. Asta în condiţiile în care întâlnirea se adresa tuturor edililor de sector.
Laszlo Borbely declară că întâlnirea a fost organizată pentru a găsi soluţii prin care să îi convingă pe proprietari să îşi consolideze clădirile. Borbely spune că responsabilitatea aparţine în primul rând primăriilor, care au o relaţie directă cu asociaţiile de proprietari, şi de aceea se declară nemulţumit de lipsa de interes a edililor faţă de un program extrem de important pentru prevenirea unui dezastru în eventualitatea producerii unui cutremur major.
Ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului a mai spus că în iunie 2006 a trimis o notificare către toate autorităţile locale. Aceasta informa cu privire la termenul de nouă luni pe care îl aveau primăriile de a identifica clădirile mai înalte de trei etaje, ce au spaţii publice la parter şi au fost construite înainte de 1978. La această solicitare, doar Primăria Sectorului 2 a răspuns în termen. Şi Primăria 4 a trimis o listă a imobilelor construite înainte de anul 1978, însă fără a face menţinea care au sau nu spaţii publice la parter.
Laszo Borbely spune că este inadmisibilă o astfel de situaţie, în condiţiile în care România este ţara care acordă cele mai mari facilităţi pentru consolidarea clădirilor. Poziţia oficialului ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului este susţinută şi de prefectul Capitalei. Mioara Mantale este de părere că primăriile de sector manifestă o lipsă de interes faţă de problema riscului seismic şi de aceea ar trebui introduse sancţiuni drastice. Potrivit legislaţiei în vigoare, cei care nu se conformează acţiunilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de consolidare la clădirile încadrate în clasa I de risc seismic riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei.
Laszlo Borbely dă un ultimatum primăriilor de sector şi le cere ca în maximum două săptămâni să definitiveze inventarierea clădirilor cu spaţii publice la parter construite înainte de 1978. Borbely a cerut ca şi la nivelul Prefecturii să se organizeze întâlniri cu primarii, pentru a-i determina pe aceştia să se implice în programul de consolidare.
Primarii de sector, neinteresaţi de programul de consolidare a clădirilor vechi
Publicat la 20.03.2007, 10:55:11
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
