Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, consideră că Marcel Ciolacu ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea județului, dacă va candida la președinția Consiliului Județean Buzău, subliniind că experiența acumulată în fruntea Guvernului l-ar putea ajuta să obțină rezultate mai bune la nivel local. În ciuda criticilor aduse anterior conducerii PSD, edilul susține că este dispus să colaboreze cu fostul lider social-democrat.
Primarul Buzăului, despre o posibilă candidatură a lui Marcel Ciolacu la CJ: „Sunt convins că va face mai mult decât a făcut la Guvern”
Declarația vine în contextul în care Romeo Lungu, președintele organizației județene a PSD Buzău, a anunțat recent că Marcel Ciolacu ar putea intra în cursa pentru conducerea Consiliului Județean la viitoarele alegeri.
Constantin Toma, cunoscut pentru pozițiile sale critice la adresa guvernării și a conducerii partidului din care face parte Marcel Ciolacu, apreciază totuși potențialul unei astfel de candidaturi:
„Sunt convins că va face mai mult decât a făcut la Guvern pentru că a câștigat o experiență foarte mare în ceea ce înseamnă managementul în administrație și este o soluție bună. Are o experiență extraordinară, o mulțime de conexiuni, de relații care ar putea ajuta la dezvoltarea județului Buzău”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău.






