Primele 20 de puteri economice ale lumii pregătesc un summit internaţional pe tema crizei
Publicat la 23.10.2008, 05:24:52
Se adună tot mai mulţi nori negri deasupra economiei mondiale. În faţa celei mai mari crise din 1929 până în prezent, europenii şi americanii au pus la cale o serie de summit-uri la nivel mondial, pentru a reforma din temelii sistemul financiar internaţional. În timp ce premierul britanic, Gordon Brown, admitea faptul că nici economia Marii Britanii nu va scăpa de recesiune şi că moneda euro va continua să-şi piardă din valoare, divergenţele între marile puteri europene continuă să se adâncească.
Berlinul a respins imediat ideea preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, de a crea fonduri suverane naţionale pentru a proteja industria de investitorii străini. Ministrul german al Economiei, Michael Glos, a precizat că economia germană este solidă şi că nu are nevoie de măsuri de protecţie. În ciuda acestor declaraţii, se confirmă extinderea crizei financiare, care pare de neoprit. Dovadă stau rezultatele trimestriale foarte slabe ale marilor companii.
Gigantul farmaceutic american Merck, de exemplu, se confruntă cu un beneficiu foarte mic, motiv pentru care a anunţat că este nevoit să renunţe la peste 7.200 de angajaţi până în 2011. Veştile proaste au bulversat şi Bursa din New York. Nici în Europa, lucrurile nu stau mai bine. Bursele europene, ca de altfel şi cele asiatice, nu au avut parte de o soartă mai bună. Pe piaţa aurului negru, tendinţa este tot una de scădere: barilul de petrol nu depăşeşte 70 de dolari la Londra şi la New York.
Ceea ce alimentează discuţiile între membrii OPEC despre reducerea producţiei, decizie care va fi luată sau nu vineri, la Viena. Moneda euro a fost şi ea penalizată de recesiunea care ameninţă bătrânul continent, scăzând sub 1,30 dolari, ceea ce înseamnă o pierdere de mai bine de 20 de procente.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
