În plus, campioni la creşterile salariale nu mai sunt angajaţii din sectorul public, ci aceia din mediul privat. În iunie 2008, faţă de luna precedentă, cele mai pronunţate creşteri ale câştigului salarial au avut loc în sectorul bugetar (funcţionari publici, angajaţi în activităţile de poştă şi telecomunicaţii, silvicultură, sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică). În schimb, în iunie 2009, campionii creşterilor salariale sunt angajaţii din mediul privat. Mai exact, în iunie 2009, comparativ cu luna anterioară, cele mai ridicate creşteri ale salariilor au avut loc în activităţile de intermedieri financiare (avans de 20,9%). Totuşi, chiar dacă venitul obţinut din salariu s-a mărit de la o lună la alta, ritmul anual de creştere s-a temperat. Mai exact, ritmul anual de creştere s-a temperat în luna iunie la 8,3%, de la 8,7% în mai.
Cine sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din economia românească? La fel ca şi în alte luni, cele mai ridicate salarii nete au fost plătite în iunie, în activităţile de intermedieri financiare, cu excepţia celor de asigurări şi ale fondurilor de pensii (3.935 de lei, 934 de euro).
La polul opus, cele mai mici salarii au fost obţinute de personalul din hoteluri şi restaurante (777 de lei, 184 de euro). După cum menţionam anterior, cele mai mari creşteri salariale au avut loc în luna iunie faţă de mai, în activităţile de intermedieri financiare. Acestea au fost urmate de telecomunicaţii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor şi alte activităţi industriale.
În aceste domenii de activitate, retribuţia lunară a urcat cu 7-10%. În schimb, au existat domenii unde s-au înregistrat şi scăderi salariale. De exemplu, în activităţile de servicii anexe industriei extractive, câştigul mediu net lunar a fost cu 12,1% mai mic decât în luna mai.
Primele de vacanţă pompează creşterea salariilor
Publicat la 04.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Credit auto sau leasing: care este mai ieftin?

Actualitate
Performanță remarcabilă la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică: trei medalii de aur și două de argint
Actualitate
Alertă DNSC: Românii sunt păcăliți prin SMS-uri false despre amenzi de parcare

Actualitate
De la zero la aproape 30 de milioane de euro în șapte ani. Pariul Consartfan pe energia regenerabilă

Actualitate
