Primul proiect care vizează renovarea şi dezvoltarea satelor se ridică la 917.000 euro
Publicat la 20.03.2008, 16:41:59
Potrivit unui comunicat de presă emis, joi, de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), proiectul a fost depus de consiliul local Ocna Şugatag pe 17 martie, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Maramureş, arondat Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 6 Satu Mare.
"Valoarea totală eligibilă a cererii de finanţare se ridică la 917.000 euro. Proiectul depus, va fi finanţat 100% din fonduri nerambursabile oferite prin Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) deoarece este o investiţie de utilitate publică şi nu va genera profit", se arată în comunicat.
Proiectul face parte din Măsura 322 - „Renovarea şi dezvoltarea satelor”. În cadrul Măsurii 322 se vor finanţa proiecte de investiţii care vizează infrastructura rurală (drumuri, canalizare, apă, gaze, curent electric, colectarea gunoiului), dar şi reabilitarea clădirilor de patrimoniu, centrului civic al comunelor, înfiinţarea de servicii pentru populaţia rurală.
Beneficiarii acestei măsuri sunt în primul rând autorităţile locale, ONG-urile, instituţiile de cult dar şi persoane fizice.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
