money.ro
Actualitatemoney.ro

Primul val de cresteri s-a epuizat. Urmeaza al doilea?

Publicat la 01.04.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Primul val de cresteri s-a epuizat. Urmeaza al doilea?

Aprilie a inceput intr-o nota optimista pe Bursa, pretul actiunilor fiind in urcare pentru a doua sedinta consecutiva, iar piata a facut astfel inca un pas in cursa de recuperare a pierderilor inregistrate in 2009. Potrivit analistilor, BVB ar putea inregistra un nou val de cresteri pe termen scurt, in urma caruia indicii sa reatinga valorile de la inceputul anului. “Au fost niste reveniri destul de importante pe termen scurt, in martie, iar dupa ultimele sedinte se parea ca ne confruntam cu o epuizare a acelui val de crestere. Totusi, in acest moment nu se poate vorbi despre o presiune foarte mare la vanzare, existand o probabilitate destul de mare ca in perioada urmatoare sa avem cel putin inca un val de crestere, in urma caruia sa reatingem nivelurile de la inceputul anului”, a declarat Adrian Danciu, seful departamentului de analiza de la Broker Cluj. Cele mai importante aprecieri de ieri au fost consemnate in dreptul titlurilor Rompetrol Rafinare (RRC) si Broker Cluj (BRK), care au urcat cu 7,2%, respectiv 11,9%. Cele cinci societati de investitii financiare au crescut, in medie, cu 2,3%, iar BET-FI, indicele acestora, a terminat sedinta in jurul nivelului de 11.000 de puncte. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au fost cele mai tranzactionate din acest sector, cu schimburi de 1,2 mil. lei (0,3 mil. euro), totodata, acestea castigand 1,3%. “BET-FI se afla de cateva sedinte la un prag de rezistenta, peste care ar putea trece si ajunge la 14.000 de puncte, daca vom vedea niste cresteri sustinute si de volume, asa cum s-a intamplat in martie. Momentan, nu putem vorbi despre consolidare, o astfel de perioada fiind caracterizata de volatilitate redusa si lichiditate mica”, spune Danciu. Valoarea tranzactiilor in piata reglementata a fost de 14,1 mil. lei (3,3 mil. euro), in scadere usoara fata de sedinta anterioara. Ieri a fost efectuat un deal cu un milion de actiuni ale Bancii Transilvania (TLV), pretul platit pentru acest pachet fiind de 0,79 mil. lei (aproape 0,2 mil. euro). In piata spot, actiunile bancii au crescut cu 2,5%, pana la nivelul de 0,81 lei/unitate. La preturi in crestere usoara au terminat si actiunile BRD, care au urcat cu 0,8%, pe fondul celui mai mare rulaj din piata, de 2,9 mil. lei (0,8 mil. euro).

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite