„Din păcate este vorba despre niște modificări făcute în pripă, care nu au în vedere niște studii de impact, care, de regulă, se fac atunci când se modifică un text de lege. Este o regulă de fier că orice text de lege care este modificat trebuie studiat amănunțit și trebuie văzute care ar fi consecințele care ar decurge din modificarea acestuia. Aș dori să mă refer foarte scurt la infracțiunile de serviciu. Au fost cele mai vizibile în zilele acestea. Este vorba despre abuzul în serviciu și neglijența în serviciu. Văzând că nu există un studiu de impact și că se realizează această modificare în pripă, noi, Ministerul Public, am făcut un studiu pentru a vedea care sunt consecințele ce decurg din acestea. Rezultatele au fost foarte interesante. În ultimii patru ani, Ministerul Public a cercetat și trimis în judecată 2.099 inculpați funcționari publici și aleși locali, județeni sau la nivel național, care au comis infracțiunea de abuz în serviciu. Prejudiciul a fost de peste patru miliarde de lei”, a declarat Augustin Lazăr într-un interviu la RFI.
Procurorul general a precizat, în acest sens, că nu a fost identificat niciun inculpat dintre cei 2.099 care să fi comis fapta după modul de operare care este prevăzut de noul text, adică, în beneficiul rudelor, afinilor până la gradul al II-lea.
„Toți acești inculpați au comis faptele în beneficiile unor terți, care, de regulă, sunt persoane paravan. Practic, au operat o dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu. Circa patru miliarde de lei prejudicii nu vor putea fi recuperați deoarce faptele prin care au fost comise acele prejudicii nu mai intră în perimetrul sancțiunii penale. Sunt considerate ca fiind fapte legale” a explicat Lazăr.


