Productia industriala din martie din zona euro arata ca BCE va urca dobanda cheie
Publicat la 14.05.2007, 11:42:52
Producţia industrială a urcat în martie în conformitate cu aşteptările analiştilor, indică luni Eurostat, iar aceste rezultate arată că activitatea economică este solidă în zona euro, ceea ce susţine posibilitatea creşterii dobânzii cheie de către Banca Centrală Europeană, relatează Reuters.
Biroul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a indicat că producţia industrială în cele 13 ţări din zona euro a urcat cu 0,4%, de la o lună la alta, la un câştig anual de 3,7%.
Analiştii care au participat la un sondaj Reuters au indicat o creştere lunară cu 0,3%. Totuşi, deoarece statisticile lunare sunt volatile şi revizuite adesea, economiştii analizează perioade de trei luni, ca să determine o tendinţă.
"Producţia industrială a crescut solid pentru a doua lună consecutiv în martie, ceea ce arată o creştere trimestrială de 0,8% în primul trimestru din 2007", a spus un economist de la Global Insight, Howard Archer, citat de Reuters.
"Faptul că sectorul producţiei industriale din zona euro este solid susţine tendinţa Băncii Centrale Europene (BCE) de a înăspri politica monetară şi menţine posibilitatea ca dobânca cheie să urce mai mult în a doua jumătate a acestui an, după creşterea inevitabilă cu 0,25%, până la 4% din iunie", a estimat Archer.
Statisticile prezentate de Eurostat au arătat că producţia industrială a crescut pe seama producţiei de bunuri intermediare şi de capital, în pofida scăderilor continue în producţia de energie.
Eurostat a revizuit în scădere statisticile pentru luna februarie, de la 0,6% la 0,5%, pentru creşterea lunară, respectiv la 3,9%, de la 4,1%, pentru creşterea anuală.
Producţia de bunuri intermediare şi de capital a crescut cu 6,4% în martie 2007, faţă de anul trecut, arată statisticile, ceea ce înseamnă o încetinire faţă de creşterile de 7,1%, respectiv 7,4% înregistrate în februarie şi o compensare a scăderii la 7,3% în ceea ce priveşte producţia de energie.
Producţia industrială a generat 18% din produsul intern brut în ultimul trimestru din 2006. Produsul intern brut creşte mai ales pe seama serviciilor.
Sursa: Reuters
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
