Ritmul de creştere al productivităţii SUA a scăzut, în 2006, până la cele mai reduse nivele înregistrate în ultimul deceniu, pe fondul temerilor legate de majorarea producţiei cu ajutorul sectorului IT şi de lipsa alternativelor de relocaţie, reiese dintr-un studiu publicat marţi, relatează Reuters.
Studiul anual realizat de grupul de analiză economică Conference Board a mai arătat că Europa a beneficiat de performanţe destul de reduse în ceea ce priveşte piaţa muncii şi a avertizat că ritmul accelerat al creşterii productivităţii din economiile în curs de dezvoltare, precum China, s-ar putea încetini. Potrivit acestui studiu, perioada de ani buni în care s-a beneficiat de pe urma inflaţiei scăzute datorită nivelurilor ridicate ale productivităţii, s-ar putea apropia de sfârşit.
"Ideea că suntem stăpânii lumii, care s-a instaurat drept consecinţă a performanţelor economice din anii 1990 şi începutul anilor 2000, atunci când companiile obţineau profit fără prea mare greutate, a trecut", a declarat economistul şef al grupului Conference Board, Gail Fosler. El a a precizat că orice câştiguri ce ar putea fi obţinute prin relocarea companiilor către statele unde costurile de producţie sunt mult mai reduse, precum şi din tehnologia informaţională şi de comunicaţii, încep să fie din ce în ce mai reduse.
"Ritmul de creştere a productivităţii în SUA a scăzut, în 2006, pentru al treilea an consecutiv, cu numai 1,4%, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel înregistrat din 1995. Productivitatea în Uniunea Europeană a crescut cu doar 1,5%, Germania a beneficiat de o creştere cu 2%. Japonia a afişat pentru al treilea an consecutiv o îmbunătăţire, cu 2,5%, datorită majorării exporturilor", reiese din acest raport.


