Profit net cu 57 la suta mai mic pentru Petrom pe primul trimestru
Publicat la 16.05.2007, 08:03:06
Profit net cu 57% mai mic pentru Petrom pe primul trimestru. SNP a avut pe primele trei luni un profit net de 381 milioane de lei, in scadere cu 57% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand a fost de 881 milioane de lei.
Şi cifra de afaceri a celei mai mari companii petroliere din România a coborât cu 12%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 3,12 miliarde de lei la 2,75 de miliarde de lei.
De asemenea, profitul operaţional a înregistrat o scădere de 63%, atingând 394 milioane de lei faţă de primul trimestru din 2006, iar numărul angajaţilor s-a redus 24%.
Principalii factori ai pieţei care au influenţat negativ atât veniturile, cât şi costurile, au fost preţul ţiţeiului în scădere cu 7% şi aprecierea leului cu 13% faţă de dolar, scrie în comunicatul Petrom.
Petrom menţionează că în primele trei luni ale anului s-a confruntat cu un mediu mai puţin prielnic, caracterizat de un preţ mai scãzut al ţiţeiului şi de aprecierea puternicã a monedei naţionale, care au avut un impact negativ asupra rezultatelor . Declinul natural al producţiei, pe care estimează sã-l stabilizeze începând cu finele acestui an, a influenţat de asemenea rezultatele.
Investiţiile au fost în creştere cu 24% faţã de aceeaşi perioadã a anului trecut, ridicându-se la 551 de milioane de lei. Petrom estimează pe anul acesta o cifră de afaceri 10,6 miliarde de lei, în scădere cu 18,46% faţă de anul trecut.
Compania şi-a bugetat pentru 2007 un profit net de aproape 1,7 miliarde de lei, cu 25,8% mai putin faţă de 2006.
MIL LEI
T1/07 T1/06 % Indicatori principali
394 1.053 -63% EBIT
623 1.219 -49% EBITDA
381 881 -57% Profit net
2.757 3.126 -12% Cifra de afaceri
551 443 24% Investitii*
31.115 40.821 -24% Angajati la sfarsitul perioadei
Anul trecut, profitul Petrom a crescut cu 61%, la 2,28 miliarde lei, ca urmare a creşterii preţurilor produselor petroliere şi gazelor, dar şi a majorării vânzărilor companiei.
Cifra de afaceri a companiei, de 13 miliarde lei, a înregistrat o creştere de 22% faţă de anul anterior. Profitul operaţional a fost de 2,7 miliarde de lei, cu 47% mai mare decât cel înregistrat în 2005.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
