Cei mai importanţi experţi în domeniu vor participa la Maratonul Vinului, programat să fie organizat de PROFIT NEWS TV pe 31 august, cu sprijinul
Context
• Lumea vinului este sensibilă la schimbările de comportament ale populaţiei şi la evenimentele economice globale.
• Cererea pentru vin este în creştere, iar vinul se poziţionează din ce în ce mai mult ca şi element indispensabil de experienţa gastronomică.
• Anul 2022 a accentuat mai mult consecinţele instabilităţii mai ales pe fondul ultimelor scumpiri din piaţă, fiind un an al provocărilor şi în categoria de vin.
• Competiţia din punctul de vedere al varietăţii de produse este foarte mare şi la fel de mari sunt şi aşteptările clienţilor.
• Este o categorie cu frecvenţă promoţională mare, fapt ce va genera o creştere în volum a vânzărilor.
• România rămâne al şaselea producător european în ciuda secetei, cu 4,6 milioane hectolitri, după un avans de aproximativ 4% în 2022, potrivit estimărilor Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului.
Piaţa:
• Recul pe HoReCa, în mare parte din cauza vinurilor din Moldova (vinuri care sunt asimilate ca fiind româneşti) care au muşcat din cota
producătorilor locali
• Trend pe categorii: cresc vinurile spumante şi scad/stagnează rozeurile, e posibil să migreze consumatorii de la o categorie la alta
•A scăzut/stagnat vanzarea prin mediul online
• Schimbarea proporţiei în obiceiul de consum între vinurile româneşti şi cele de import.
• Vinurile de import vin cu preţ competitiv, calitate foarte bună, în timp ce vinurile româneşti au costuri de producţie mai mari.
• Există o legislaţie care încurajează replantarea şi reconversia terenurilor viticole, însă este dificilă şi greu de implementat.
• Acest program de restructurare/reconversie reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care, prin realizarea lor, conduc la creşterea competitivităţii producătorilor de vin prin adaptarea producţiei la cererea pieţe.
• Nu există o strategie naţională coerentă pentru promovarea vinului românesc în străinătate.
Teme de dezbatere
Oportunităţi:
❑ Piaţa vinului in crestere
❑ Elasticitatea pretului
❑ Environment capital - resurse virgine, neafectate de tehnologie, bio/eco etc.
❑ Acces la tehnologie prin intermediul fondurilor europene (fazele 1 si 2)
❑ Educarea consumatorului, creşterea segmentului premium
❑ Turismul la cramă, degustări de vinuri ->Povestea vinului ->Conectarea cu locul >Ieşirea în natură
Provocări:
❑ Toate investiţiile se fac de la 0
❑ Comunicare foarte mica la nivel de industrie catre pieţele internationale- lipsa unui brand de ţară
❑ Nereglementarea vinurilor de import (nu exista obligativitatea analizelor/nu exista control)
❑ Crearea de spaţii destinate vinurilor de import în marile reţele de magazine prin intermediul cărora să se poată controla mai uşor marea masă a vinurilor de import
❑ Apariţia discrepanţelor, la nivel de pret, între vinurile de import vs vinuri de export - în ţările dezvoltate se fac investiţii în faza 3: subvenţii pentru sticle, dopuri, etichete
❑ Problema pentru producătorul local din cauza faptului că pe piaţa locală nu se produc materiile prime necesare industriei - enzime, drojdii, sticlă, capison, dop
❑ Nu există strategie la nivel de industrie şi nici la nivel de individ(crama), nu ştim cine suntem şi nici unde vrem sa ajungem



