money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Profit.ro: Guvernul a plătit dobânzi record de 8,6 mld. lei pentru datoria publică în primul semestru. Îndatorarea a scăzut uşor în iunie, dar în iulie va sări, probabil, de 50%

Publicat la 20.08.2021, 04:02:08

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Profit.ro: Guvernul a plătit dobânzi record de 8,6 mld. lei pentru datoria publică în primul semestru. Îndatorarea a scăzut uşor în iunie, dar în iulie va sări, probabil, de 50%

Pentru întreg anul, cheltuielile cu dobânzile şi comisioanele pentru datoria publică guvernamentală sunt estimate la 16,63 miliarde lei, o sumă record. În primele şase luni ale anului trecut, dobânzile s-au ridicat la 8,35 miliarde de lei, iar pentru întreg anul 2020 la 13,9 miliarde lei. Veniturile bugetului în primele şase luni ale acestui an au fost de 176,38 miliarde lei, iar cheltuielile de 210,19 miliarde lei, rezultând un deficit de 33,8 miliarde lei.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor şi citate de , nivelul îndatorării statului s-a situat la 49,5% din PIB în luna iunie, în scădere uşoară de la 49,7% în luna mai.

Pragul de 50% a fost, probabil, depăşit în luna iulie, lună pentru care ministerul nu a publicat date, după ce statul a împrumutat la începutul lunii 3,5 miliarde de euro (17,2 miliarde lei) de pe piaţa externă. Ieşirea pe piaţa externă a fost motivată şi de nevoia de a-şi acoperi necesarul de finanţare în contextul unor luni în care a împrumutat mai greu de pe piaţa internă.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite