În primul trimestru al anului trecut, UAMT a afişat un profit net de 90.400 lei.
Afacerile companiei s-au cifrat la 7,05 milioane lei (1,65 milioane euro) în perioada ianuarie-martie a acestui an, după ce în intervalul echivalent al anului trecut acestea fuseseră de 13,8 milioane lei. Totodată, veniturile totale s-au comprimat cu o treime, la 9,23 milioane lei (2,16 milioane euro), în comparaţie cu nivelul de 13,7 milioane lei din aceeaşi perioadă din 2008. De asemenea, UAMT şi-a redus costurile cu 32%, până la 9,19 milioane lei (2,15 milioane euro), în primele trei luni ale acestui an, faţă de cele din perioadă similară din 2008, de 13,59 milioane lei.
Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat anterior de acţionair, UAMT estimează pentru acest an un profit net de 840.000 lei, de 12 ori mai mare decât cel de anul trecut, şi scăderea cifrei de afaceri cu 3,5%.
Compania are un capital social de 11,29 milioane lei, divizat în 25,08 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,45 lei. UAMT Oradea are ca obiect principal de activitate producţia şi comercializarea pieselor şi subansamblelor pentru mijloace de transport, iar acţionarul majoritar al societăţii este asociaţia salariaţilor, care deţine 56,13% din acţiuni.



