Acesta a subliniat că incertitudinile sunt foarte mari la nivel global, astfel încât nu poate fi exclus scenariul revenirii recesiunii.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat recent pentru The Money Channel că Fondul va reduce prognoza de creştere economică pentru anul viitor la aproximativ 2% de la 3,5% în prezent. Şi agenţia de evaluare Fitch s-a alăturat unui curent din care fac parte tot mai mulţi analişti şi care anticipează o revenire tot mai lentă.
"Pentru România, acum anticipăm o creştere economică de aproximativ 1,5%, anul viitor, de 2,5% şi pentru 2013, de circa 3%", a precizat Gergely Kiss.
Prognoza Fitch pentru 2011 a fost menţinută, însă cifrele pentru 2012 şi 2013 au fost revizuite în jos cu circa un punct procentual. Scenariul de bază al Fitch nu estimează revenirea recesiunii în România în 2012, însă având în vedere gradul ridicat de incertitudini globale, această ipoteză nu poate fi exclusă, a subliniat, pentru The Money Channel, analistul Fitch.
Kiss a spus că unul dintre motivele reducerii prognozei este legat de perspectivele mai slabe ale economiilor dezvoltate, mai ales ale zonei euro, fapt ce va duce la temperarea cererii externe.
"Practic, România a fost recent lovită de două şocuri negative. Am menţionat deja că observăm o scădere a cererii externe, iar zona euro este cel mai important partener comercial al României. Acesta a fost primul şoc. Al doilea şoc se leagă de intensificarea tensiunilor din pieţele financiare, fapt ce a dus la o majorare a costului de risc pentru România", a mai explicat analistul
Gestionarea aceste şocuri concomitent este dificilă, a precizat Kiss.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.