Familiile cu copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani sunt invitate să participe la programele realizate în cadrul proiectului "Poveştile biroului" iniţiat de Tania Ignat, designer de obiect, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României.
În cadrul proiectului, structurat în două părţi, va avea loc o discuţie despre materialele din care sunt făcute obiectele care ne înconjoară - cum şi din ce se obţin, prin ce procedee se pot recicla, de ce reciclăm, cum putem utiliza creativ resursele reciclabile - urmată de un atelier în care participanţii vor putea realiza obiecte (jucării, obiecte utile sau decorative) din materiale reciclabile (hârtie, plastic, aluminiu etc.).
Sâmbătă, 1 iunie, programul este pregătit pentru familii cu copii de 6-9 ani, iar duminică, 2 iunie, pentru familiile cu copii de 10-13 ani, ora de începere fiind 11,00.
Tariful pe persoană este de 15 lei, iar materialele sunt puse la dispoziţie de organizatori. Participarea se face numai pe bază de înscriere la telefon 021.314.81.19 sau prin e.mail la familii@art.museum.ro.


