money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Programul de restructurare a Poştei Române: 1.068 de persoane vor fi disponibilizate

Publicat la 17.05.2012, 11:47:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Programul de restructurare a Poştei Române: 1.068 de persoane vor fi disponibilizate

"Am cerut un program de urgenţă de restructurare la Poşta Română, care va fi prezentat mâine (vineri n.r.) în Consiliul de Administraţie al companiei, iar dacă sindicatele îşi vor da acordul, înseamnă aprobarea noii organigrame, destituirea şi trecerea în şomaj a doi din trei directori, adică din 150 vor rămâne cel mult o treime. De asemenea, 1.068 de persoane vor fi disponibilizate şi numai din aparatul TESA neesenţial, care nu are competenţele necesare şi persoanele au fost angajate de cel mult trei ani", a precizat Dan Nica.

 

Acesta a precizat că în momentul în care a preluat mandatul la MCSI a găsit Poşta Română "într-o acţiune de devalizare".

 

"Ceea ce am găsit la Poşta Română a fost o pierdere de aproape 100 de milioane de de euro acumulată din anii 2009-2010 -2011, o datorie la buget reeşalonată de circa 110 milioane de lei şi o amendă dată de Consiliul Concurenţei de 110 milioane de lei. O scrisoare a fostului director general de la Poştă, pe care l-am lăsat să revină la meseria de bază de specialist în vânzări de chiuvete, mă anunţa că pe data de 14 aprilie Poşta Română intră în faliment. Exista o acţiune clară de devalizare a acestei companii, fără precedent şi care a pus în pericol o instituţie strategică a statului, dar şi vieţile a 36.000 de salariaţi", a subliniat şeful MCSI.

 

În opinia ministrului Nica, dacă sindicatele nu îşi vor da acordul faţă de programul de restructurare va cere aplicarea variantei B, respectiv intrarea în insolvenţă.

 

Poşta Română este deţinută de statul român prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale cu 75% din acţiuni şi de Fondul Proprietatea cu 25%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite