Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, la Cluj, proiectul prin care mai multe companii din sistemul energetic vor ajuta la renovarea şi dotarea a 42 şcoli din România, aflate în zone defavorizate, potrivit agenţiei NewsIn.
Potrivit ministrului, proiectul-pilot a fost derulat de compania Formenerg, într-o comună situată într-o zonă defavorizată din judeţul Iaşi. Clădirea a fost renovată şi dotată cu calculatoare, iar doi profesori au fost instruiţi în domeniul operării PC.
"Acest proiect a mers foarte bine, el s-a încheiat în urmă cu două săptămâni şi am decis să extindem acest proiect la întreaga ţară şi el să poarte denumirea generică <<Sistemul energetic în slujba şcolii româneşti>>", a declarat Vosganian în cadrul unei conferinţe de presă de la Cluj.
Şcolile au fost selectate în colaborare cu inspectoratele şcolare ale fiecărui judeţ. "Am arondat aceste şcoli unităţilor noastre şi la începutul lunii septembrie aceste şcoli în număr de 42 vor fi reparate, vor fi dotate, iar câte doi profesori vor fi invitaţi la Bucureşti pentru a fi instruiţi pe cheltuiala noastră. Eu socotesc că acest concept de responsabilitate socială este un concept care trebuie să îşi facă tot mai mult loc în România", a mai afirmat Vosganian.
Ministrul speră că acest program va fi un apel către sistemul bancar, sistemul de asigurări, precum şi alte domenii performante de a proceda la fel, prin contribuţia la finanţarea politicilor publice. În judeţul Cluj, a fost aleasă Şcoala Generală cu clasele I-VII din comuna Aşchileu. Valoarea investiţiei în implementarea sistemului la nivel naţional va fi cuprinsă între 700.000 şi 800.000 de lei.
Proiect de modernizare a 42 de şcoli prin companiile sistemului energetic
Publicat la 21.07.2007, 12:21:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
