Propaganda rusă: „Uniunea Sovietică Europeană a trimis «TANCURILE»!”
Publicat la 13.11.2018, 18:30:50
În preambulul zilei de marți, Sputnik a vorbit despre „Marți 13 - ziua bătăliei pentru România” și i-a dedicat un spațiu larg deputatului PSD Liviu Pleșoianu, politician de altfel îndelung și repetat lăudat de principalul canal de propagandă al Kremlinului. „Deputatul Liviu Pleșoianu ia atitudine printr-o poziție de curaj și responsabilitate, transmițând Bruxelles-ului cel mai potrivit mesaj: o «Rezoluție împotriva ipocriziei Uniunii Europene»”, scrie Sputnik, citând dintr-o postare de pe Facebook a lui Pleșoianu, prin care deputatul PSD le transmite celor de la Bruxelles că nu România „exportă corupție” în țările UE, ci invers („Multe dintre țările dumneavoastră exportă însă corupție în țara mea și în alte țări”).
Apoi, după adoptarea cu un vot covârșitor al Rezoluției privind statul de drept în România, Sputnik a publicat un articol intitulat „Fățărnicie europeană dusă la extrem - România umilită!”, articol ilustrat cu o poză în care fostul ministru al Justiției Monica Macovei apare votând în Parlamentul European. Pe lângă criticarea punctului din Rezoluție referitor la protestele din 10 august (arătându-se că protestul a fost „o manifestare ilegală pregătită din timp, cu scop politic – nedemocratic și neconstituțional!”), Sputnik trage concluzia citând din europarlamentarul Maria Grapini: „Asta e Europa! Acum avem încă o dată proba! «Nu se vrea o Uniune Europeană a egalității în drepturi», a spus europarlamentarul Maria Grapini”. Termenii în care se prezintă Rezoluția PE sunt următorii: „idei absurde”, „amendament pur și simplu obraznic”, „ipocrizia Uniunii Europene”.
mai multe, pe digi24.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
