Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Cluj a amendat, marţi, cu 30.000 de lei, compania E.ON Gaz România, pentru deficienţe la capitolul relaţii cu publicul şi nerezolvarea problemelor legate de facturi emise în mod eronat, transmite corespondentul NewsIn.
Aceasta reprezintă cea mai mare amendă din istoria Oficiului, potrivit directorului executiv, Mircea Avram.
“Au apărut situaţii noi. Au venit două familii la noi care s-au înscris pentru ajutor la încălzire la primărie, dar nu au beneficiat pentru că facturile din noiembrie şi decembrie erau în cuantum 0, iar factura următoare, din ianuarie, a venit cumulativ şi pentru lunile restante. Au pierdut şi ajutorul şi s-au trezit şi cu facturi mari, pe care nu le puteau plăti, fiind cazuri sociale destul de serioase”, a declarat marţi pentru NewsIn, Mircea Avram, care susţine că firma de distrubuţie a gazului s-a oferit să şteargă datoriile celor două familii, deoarece ajutorul pierdut ar fi acoperit cuantumul facturilor.
Totodată, E.ON Gaz România a fost atenţionată să se autosesizeze în cazul în care vede că există diferenţe mari între două luni consecutiv, la consumul de gaze naturale, deoarece există şanse ca facturile să fie greşit calculate.



