Textul integral al moţiunii simple la adresa lui Cristian Ghinea poate fi accesat .
„Avem nişte întrebări la domnul ministru Ghinea. De ce avem un program naţional făcut de firme de consultanţă încălcând legile din România? De ce prioritate de sute de milioane de euro au o destinaţie cu dedicaţie? De ce avem zero euro pentru irigaţii? De ce firmele româneşti nu primesc niciun euro prin PNRR la capitolul granturi?”, a declarat marţi Marcel Ciolacu.
Dan Barna a afirmat, marţi seară, că moţiunea anunţată de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea este „un exerciţiu de umflat muşchii”, întrucât social-democraţii sunt cel mai puţin îndreptăţii să exprime nemulţumiri.
„E foarte caraghios că PSD (...) a văzut programul înainte, şi-au exprimat punte de vedere, o parte dintre ele au fost preluate. Sunt cel mai puţin îndreptăţii să exprime nemulţumiri, dar...Opoziţia trebuie să facă exerciţiul acesta al moţiunii simple”, a spus Barna, la TVR 1.


