”Iniţial am crezut că sunt defecţiuni ale sistemului informatic. Se pare că nu este vorba de defecţiuni. Colegii de la PNL au spus că trebuie să se ţină cont de numărul de cartele care au fost introduse în terminalele sistemului informatic. Toatele cartelele introduse în sistemul informatic generează un listing cu numele şi prenumele deputatului care deţine cartela respectivă. Nu contează dacă a fost prezent sau nu în sală. Toate aceste nume, respectiv aceste cartele adunate, după ce am adunat aceste listinguri oficiale ale Camerei dau un total de 301. Prima consecinţă: legea a fost adotpată, pentru că discutăm de 152 de voturi, din total prezenţă 301", a declarat Liviu Dragnea. Liderul PSD a anunţat că social-democraţii vor depune o plângere penală şi solicită inclusiv o anchetă admnistrativă în Camera Deputaţilor. "Domnul Daniel Florea, acum, întocmeşte, redactează o plângere penală IN REM, pe care o va depune, mâine, la parchetul competent, o să hotărască care este acela, pentru ca procurorii să verifice urgent cine a intervenit în sistemul informatic. Reiese foarte clar că este vorba de 301 cartele, după listeningul depus, dar cineva a pus, cu mâna, ca să folosesc expresia aceasta, 315 prezenţi. Diferenţa de 14 nu există nici ca nume, nici ca şi cartele introduse (...) Cineva, o mână criminală, a pus acolo nu 301, ci 315”, a mai precizat Dragnea.   mai multe, pe gandul.info