"La Ministerul Transporturilor, Anca Boagiu a decis, singură, ce categorii de angajaţi sunt în criză şi ce categorii au ieşit din recesiune. În timp ce, în cadrul Companiei CFR Marfă, prin contractul colectiv de muncă pe anul în curs, începând cu prima decadă a lunii iulie 2011 se va pune în practică un program de concediere colectivă prin reducerea a 3.000 de posturi şi se va reduce programul de lucru cu două zile, conducerea Ministerului Transporturilor a decis majorarea salariilor pentru alte categorii de personal, cum ar fi consilieri, directori şi şefi de direcţii. (...) Astfel, conducerea Ministerului Transporturilor a decis majorarea cu până la 75% a veniturilor unor anumiţi angajaţi, cum ar fi cei de la CNADNR", se arată într-un comunicat remis NewsIn.

PSD se referă la dezvăluirile de presă din ultimele zile despre salariile de la Compania de Autostrăzi şi dă câteva exemple: "Mihai Horia Nicolae, director al Direcţiei Licitaţii, Contractare şi Servicii Suport, a câştigat 17.067 lei, după ce salariul de bază de 5.900 a fost majorat cu 75% şi suplimentat cu spor de vechime şi indemnizaţie de conducere; Petre Dumitru, şef al Direcţiei Calitate şi Protecţia Mediului - 16.768 lei, Mădălina Dârvaru, consilier al directorului general - 13.414 lei; Ionuţ Laurenţiu Masala, director general adjunct economic şi Dan Nicolae Buşcu, director gestionare fonduri - 15.142 lei; Constantin Grigoroiu, director general adjunct întreţinere - 11.549 lei".

Paralel cu majorarea salarială de la această companie, CFR Marfă se pregăteşte de restructurări, acuză social-democraţii. "Potrivit sindicaliştilor din CFR, reducerea timpului de lucru este, conform unor documente, de patru zile pe lună, şi nu de două, cum susţin reprezentanţii CFR Marfă. Astfel, reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile provoacă salariaţilor o pierdere salarială de 20%, care se adaugă unei reduceri a veniturilor salariale de 30%, hotărâtă în 2010 şi valabilă şi pentru anul 2011 şi vine pe fondul reducerilor de personal", mai arată comunicatul.

"Destrăbălarea pe bani publici, de la Ministerul Transporturilor se face cu ignorarea totală a angajaţilor, dar şi cu ignorarea atribuţiilor pe care ministerul le are, şi anume atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rutiere. În loc să întocmească proiecte care ar aduce bani europeni şi ar permite inclusiv creşteri salariale pentru cei care acum sunt concediaţi, reprezentanţii ministerului, fie din incompetenţă, fie din rea voinţă, au reuşit performanţa de a nu plăti  în luna mai niciun ban din fonduri europene pentru proiectele de infrastructură", adaugă social-democraţii.

Ei îi mai impută ministerului condus de Anca Boagiu că "ultimele trei luni au fost cele mai proaste din acest an pentru absorbţia de fonduri europene, plăţile pentru infrastructură făcute în această perioadă ridicându-se la 2,7 milioane de euro". "În perioada 2007-2013 România are disponibile fonduri europene de 4,5 miliarde de euro pentru infrastructură, însă la sfârşitul lunii mai 2011, responsabilii din Ministerul Transporturilor reuşiseră să plătească din aceşti bani sub 120 de milioane de euro, adică 2,6% din total", spune comunicatul.

Pesediştii îi cer clarificări lui Boagiu despre salariile de la CNADNR şi absorbţia fondurilor europene. "Departamentul pentru Transporturi şi Infrastructură PSD cere Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu,  să clarifice public informaţiile privind creşterile salariale din cadrul companiilor din subordinea ministerului şi să explice de ce gradul de absorbţie a fondurilor europene este puţin peste zero. De asemenea, reprezentanţii Departamentului PSD cer Ministrului Anca Boagiu să explice celor 3.000 de angajaţi ai CFR cum este posibil ca, în timp ce ei sunt daţi afară, altora li se dublează salariile, şi românilor de ce, în timp ce ei circulă pe cele mai proaste şosele din Europa, directorii din Ministerul Transporturilor îşi bat joc de banii lor", conchid reprezentanţii PSD.